Cum să călătorești cu bani puțini? Câteva tips&tricks pe care le-am învățat. PART 1.

Iubesc să călătoresc. Dacă ar fi după mine, aș călători full time, dar deocamdată mă mulțumesc cu câteva vacanțe sau citybreak-uri pe an. Pentru mine, călătoritul este mai mult decât un hobby, este unul din lucrurile care imi aduce cea mai mare fericire în viață. Aș putea spune că a devenit chiar o “obsesie”, pentru că am ajuns să stau la fiecare 2-3 zile ore întregi pe diferite site-uri căutând destinații și oferte de călătorie.

O concepție greșită pe care oamenii o au în zilele noastre, este că ai nevoie de foarte mulți bani pentru a vizita alte țări. Obișnuiam să cred și eu asta, însă m-am convins că nu este așa. Chiar și cu bani puțini, un om poate să meargă de două ori pe an într-un concediu, iar aici mă refer în special la tineri care nu au de întreținut un copil, nu au de plătit chirie sau alte cheltuieli. ATENȚIE!! Acest articol este pentru cei care călătoresc pentru experiențe și trăiri. În cazul în care călătoriile pentru tine înseamnă lux, aceste rânduri nu ți se adresează. Eu călătoresc pentru a-mi îmbogăți sufletul, pentru a vedea frumusețile lumii și pentru a mă cultiva, deci pentru mine nu primează luxul, confortul și alte astfel de lucruri.

În cazul în care aveți impresia că sunt baliverne, faceți un simplu calcul pentru a vedea câți bani se duc pe cafele, sucuri, mâncat în oraș, țoale purtate de 2-3 ori și alte cheltuieli care nu sunt necesare. Dacă vă place să călătoriți, acești bani pot fi economisiți cu acest scop. “Călătoriile sunt singurele lucruri pe care le cumperi și te fac mai bogat.”

În cele ce urmează, vă voi spune câteva tips-uri despre cum să găsești vacanțe ieftine. Vă reamintesc că acestea au funcționat la mine și că unele reprezintă opinii personale. Nu doresc să ofensez pe nimeni, ci doar să ajut alți oameni cu niște sfaturi.

bb

Foto: Kotor, Muntenegru 2016

 

  1. NU CĂLĂTORIȚI PRIN AGENȚII

 

Nu e nimic greșit în a apela la o agenție pentru a vă plănui o vacanță, însă ce trebuie știut este că agențiile au adaosuri pentru că din asta fac bani. Într-adevăr. este mai simplu să îți dea cineva biletele în mână și toată vacanța să îți fie pusă la punct, tu trebuind doar să mergi, dar după părerea mea, și procesul de căutare și booking este fun. Optează în schimb pentru vacanțe DIY (DO IT YOURSELF), adica unde tu îti cauți oferte, îți faci rezervări, cauți legături, etc. Nu este greu deloc, I promise!

Când cauți bilete de avion, intră direct pe site-urile companiilor aeriene, și nu la agenții (chiar și online, de genul Vola, Esky, etc), deoarece așa vei găsi bilete mai ieftine, fără alte adaosuri. Este foarte simplu, de obicei companiile aeriene având oferte de zboruri ieftine în permanență. În câteva clickuri ai rezervat zborul pe care îl poți plăti online cu, cardul.

b7 Foto: Dubrovnik, Croația 2016.

 

2. REZERVAȚI ZBORURI LA COMPANIILE LOW-COST

Ce înseamnă o companie aeriană low cost? Este acea companie care oferă bilete la prețuri scăzute, deoarece nu oferă anumite servicii (incluse în prețul biletului) pasagerilor. Nu vă temeți. asta nu înseamnă că siguranța vă este periclitată în vreun fel sau că aeronavele sunt vechi/defecte sau alte prostii pe care le-am mai auzit. De obicei, low cost se diferențiază de companiile aeriene tradiționale prin faptul că:

  • Nu oferă mâncare/gustări gratuite pe durata zborului. Acestea se pot achiziționa, însă la bordul avionului pe bani, în timp ce la companiile full-service sunt incluse în prețul biletului.
  • Oferă pasagerilor locuri aleatorii. În prețul biletului standard nu este inclus serviciul prin care îți alegi locul după preferințe. Poți alege un loc preferat, însă te va costa câțiva euro în plus.
  • Folosesc aeroporturi secundare. Adică aeroporturi mai mici, destinate în general companiilor low-cost, pe care taxele plătite de respectivele companii sunt mai mici.
  • Există o singură clasă, spre deosebire de air-line urile tradiționale care oferă clase delimitate după confort.
  • Personalul de la bordul aeronavei este însărcinat cu mai multe sarcini (steward, curățenie,etc), ceea ce permite angajarea a mai puține persoane, deci scăderea costurilor de salarii pentru companie.
  • Limitarea masei și volumului bagajelor pe care ai voie să le duci cu tine la bord, de obicei fiind admis un bagaj de maxim 10 kg și uneori o geantă (de laptop/de mână), spre deosebire de companiile full-service care oferă și bagaj de cală mult mai mare inclus în preț.

Practic, airline-urile low cost oferă toate serviciile celor tradiționale, însă la costuri suplimentare, nu incluse în prețul biletului.
Când îți dorești să călătorești, ce mai contează locul pe care stai în avion, sau că aterizezi pe un aeroport secundar, sau că nu ți se oferă mâncare (la zboruri scurte 2-3-4 h nici nu este neapărat necesar după părerea mea).

Companiile low-cost cu cele mai multe zboruri în România sunt Ryanair și WizzAir, ambele având oferte super de zbor. Eu prefer Ryanair deoarece este mai puțin sever cu politica bagajelor și are curse multe și ieftine.

Nu toate biletele din aceeași cursă sunt vândute la același preț. Spre exemplu, din 180 de locuri disponibile într-un avion Boeing 737 al Ryanair, foarte puține sunt puse la ofertă. Deci, chiar dacă unele bilete se vând la preț de 5-10 Euro, unele poate costă 20, 50 sau chiar 100. Fii cu ochii pe site-urile lor să prinzi cele mai bune oferte.

b5

Foto: Budapesta, Ungaria 2017

3. FOLOSEȘTE SHUTTLE BUS ÎN LOC DE TAXI/UBER

Transportul de la aeroport până în oraș și invers poate fi destul de costisitor cu taxiul sau uberul. Recomand ca acest transfer să îl faceți cu autobuzele pe care le găsiți în aeroport. Acestea costă mult mai puțin și sunt foarte dese (de obicei la fiecare 30 de minute). În Milano, am plătit 5euro dus / 9euro dus-intors pentru acest transfer. În Londra 10lire / 18lire dus-întors. Cu taxi sigur aș fi plătit cel puțin dublu.

Aceste shuttle bus-uri sunt o aternativă pe care eu o prefer și pentru care am optat de fiecare dată când a fost nevoie. Recomand cu încredere. Costurile acestor autobuze se pot afla de pe internet, iar biletele le puteți achiziționa atât în avans, de acasă, cât și la fața locului, în aeroport.

bbb

Foto: Skagen, Danemarca 2017

 

4. CAUTĂ LEGĂTURI

Zborurile de legătură vin în ajutor atunci când aeroportul de pe care vrei să pleci nu are curse directe către destinația aleasă de tine, sau când cursa directă este prea costisitoare. de exemplu: doresc să plec din Timișoara către Copenhaga. Nu găsesc zbor direct la prețul dorit de mine, așa că optez pentru a zbura din Timișoara până în Londra (prețuri de la 10 euro Ryanair). Fac escală în Londra, de unde iau alt avion către Copenhaga, iar astfel ies mai ieftin.

BONUS TIP!! Poți să cumperi biletele în așa fel încât escala să dureze o zi (sau două, sau oricât dorești), fiind astfel posibil să vizitezi și un alt oraș în acest timp.

b3

Foto: Milano, Italia 2017

 

5. CĂLĂTOREȘTE CU MAȘINA

Pe distanțe mai scurte (de exemplu Arad-Budapesta, sau Arad-Viena), este mult mai ieftin să mergi cu mașina. Dacă optezi pentru a călători cu mașina personală, ideal ar fi să fie 4 sau 5 pasageri în mașină pentru a fi împărțite costurile de transport, asfel fiind mai ieftin.

O altă opțiune este BlaBlaCar. Acesta este un serviciu de carpooling. cum funcționează? Să spunem că X are de mers cu mașina personală până în Ungaria. Pentru a-și minimiza costurile, X postează pe site-ul menționat mai sus că săptămâna viitoare are de mers acolo și are 2 locuri libere în mașină. (Poți face și tu asta în caz că nu ai destui pasageri când pleci undeva și vrei să ieși mai ieftin). Apoi, Z intră pe site, introduce data și destinația pe care o dorește și i se indică cine merge în acel loc atunci, și costul cursei. Faci rezervare, vorbești cu șoferul și gata, rămâne doar să-ți faci bagajul. Nu trebuie să vă faceți griji, întrucât șoferii sunt supuși verificării, au review-uri și oferă toate informațiile solicitate.

b2

Foto: Londra, Marea Britanie 2017

 

6. MERGI DINTR-UN LOC ÎN ALTUL

Ca să ma exprim mai bine: Dacă mergi în Anglia, mergi și în Irlanda. Dacă vizitezi Thailanda, mergi și în Cambodia. Este mult mai ieftin să călătorești dintr-o țară în alta, decât dacă ai merge in una, apoi te-ai întoarce acasă, ai pleca în alta și tot așa. Acest tip este mai mult pentru cei care au timp la dispoziție pentru a călători și este în special recomandat pentru călătoriile către alte continente. Dacă vorbim despre Asia, spre exemplu, zborurile din România/Ungaria către Asia sunt destul de scumpe, deci în loc să mergi de acasă până în Indonezia, apoi de acasă până în Filipine și tot așa, fiind foarte scump, poți opta pentru a merge de acasă până in Indonezia, din Indonezia până în Filipine și apoi spre casă, zborurile în interiorul continentului fiind mult mai ieftine, iar astfel economisești bani și vezi mai multe țări.

b1

Foto: Lisabona, Portugalia 2017

7. FOLOSEȘTE MIJLOACELE DE TRANSPORT ÎN COMUN

Gata, ai ajuns la destinație. Ce faci acum? Cum te deplasezi dintr-un loc în altul dacă distanțele sunt prea mari pentru a fi parcurse pe jos? Mulți ați spune taxi, însă eu recomand transportul în comun. Fie că este vorba de metrou, tramvaie sau autobuze, aceste mijloace de transport sunt un mod foarte bun de a economisi niște bani. Pentru a fi și mai economi, cumpărați day ticket, adică un bilet valabil toata ziua cu, care puteți circula în voie și care este mai ieftin decât dacă ați cumpăra bilete pentru fiecare cursă în parte.

Dacă iți este frică să nu iei autobuzul greșit sau să te pierzi, poți căuta pe internet “ways to get to X from Y”, sau poți pur și simplu întreba localnicii. Prima dată când am mers cu avionul, am plecat singură la drum, am mers singură în Italia și m-am descurcat de minune, toată lumea mi-a răspuns frumos și au fost dornici să mă direcționeze către drumul corect. Nu iți fie teama, vei vedea că merită.

29432701_1386869031458648_2024094679309484032_n

Foto: Brugge, Belgia 2018

8. OPTEAZĂ PENTRU CITY BREAK-URI

Alternativa pentru vacanțele mai lungi sunt aceste city break-uri de care tot auzim în stânga și în dreapta. Un city break este o escapadă de scurtă durată, în general de până la 4 zile și reprezintă o ieșire văzută ca un moment de respiro, de evadare din cotidian. Acest tip de călătorie este foarte avantajoasă deoarece presupune costuri relativ mici și nici nu trebuie să fii plecat pentru o perioadă lungă, deci nu e nevoie să iei prea mult concediu. În plus, dacă o vacanță de două săptămâni o faci odată sau de două ori pe an, un city break se poate repeta mai des datorita costurilor mici și timpului scurt.

 

29433335_1386870908125127_4499239264902447104_n

Foto: Lille, Franța 2018

Iar spre final câteva gânduri..

Să vrei să călătorești este ceva normal. Este o experiență care îl îmbogățește pe om, îi deschide ochii și îl face să realizeze cât este de mic față de lumea aceasta mare. Faptul că nu toată lumea își poate permite o vacanță scumpă este ok. NU ESTE O RUȘINE SĂ VREI SĂ CĂLĂTOREȘTI PE BANI PUȚINI!! Nu este o rușine să mergi într-o vacanță de 300 de euro sau într-un city break de 100 de euro.

Doar oamenii limitați pot râde de cineva care nu își permite vacanțe luxoase, fancy și prin hoteluri de 7 stele. După părerea mea, experiența unei călătorii este mult mai autentică în afara unui resort All Inclusive, pentru că adevărata plăcere vine din a vedea locuri, din a interacționa cu oamenii locului, cu, cultura țării respective și cu tot ce are ea de oferit. Am dormit și în aeroport și totuși am fost fericită și împlinită.

Rușine nu este să cauți alternative ieftine pentru a-ți împlini visele, rușine este să îi judeci pe cei care fac acest lucru și să îi privești cu superioritate pentru că nu sunt la fel de înstăriți.

21105617_1355821591153827_2632696159620242893_n

Pentru orice întrebare legată de costuri, neclarități și orice altceva vă aștept în secțiunea de comentarii. Partea a doua va avea o serie de tips&tricks legate de cazare și altele.

Drum bun!

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s